Storci până la ultima picătura și ai sănătate la pahar

Ce faci atunci când simți toată povara lumii pe umerii tăi? Dai tot ce poți mai bun pentru a face o treabă extraordinară. Încerci să te ridici la nivelul propriilor așteptări pentru că ești cel mai mare critic al tău și într-o continuă competiție cu propria persoană. Acum o lună, am fost unsă și mă intitulez: responsabilă pentru schimbarea viitorului. Peste 81% dintre adulți nu reușesc să consume suficiente fructe și legume. Zis și făcut. Rotițele au început să se învârtă și până acum simt că am mutat munții din loc.

 

Ajutor de nădejde, prietenul fără glas ce mi-a fost alături pe tot parcursul campaniei este o minune de Storcător prin presare la rece, Hurom

Primul lucru de care a fost nevoie a fost să testez pe propria persoană acest storcător. Nu pot “reprezenta” ceva în care nu cred. A trebuit să îi cunosc capacitățile, beneficiile, până la cele mai mici detalii. După primele două zile împreună, am găsit sloganul: Storci până la ultima picatură și ai sănătate la pahar. 

Ideea campaniei a pornit de la un aspect foarte important pentru mine- sănătatea celor din jurul meu, sănătatea celor dragi mie. Suntem într-o cursă continuă contratimp și de cele mai multe ori preferăm comoditatea și rapiditatea în locul lucrurilor sănătoase. Așa ajungem să consumăm produse de tip fast-food, produse supraprocesate. Nu realizăm, dar în timp nu sacrificăm doar micul dejun, ci ne sacrificăm sănătatea.

Cu ajutorul echipei mele minunate, am pus la cale o campanie națională de informare și conștientizare a populației care cuprinde acum 5 părți. Toate cele 5 etape ale campaniei sunt acum în derulare.

Prima parte și cea mai importantă a fost inaugurarea la nivel național a punctelor de lucru Hurom în toate marile centre comerciale. Fiecare punct de lucru a fost mobilat si utilat: jumătate din spațiu a fost utilat și mobilat ca o bucătărie, iar cealaltă jumătate a fost mobilată ca un living. A fost foarte important să arâtăm clienților noștri actuali și a viitorilor noștri clienți că în timpul scurt pe care îl petreci în magazin, un mic dejun sănătos la pahar și o gustare sănătoasă pot fi obținute cu un minim de efort. Am lăsat la dispoziția clienților fructe și legume, deopotrivă în coajă și curățate, pentru crearea unor sucuri sățioase și gustoase și ingredientele necesare creării unui smoothie sănătos și a unei înghețate delicioase. Momentul cel mai apreciat al fiecărui magazin a constat în degustarea înghețatelor deja create de noi. Ele au putut fi savurate în voie de cei mici și lipsa de zahar din componența lor a fost foarte apreciată de părinți. Sănătatea are acum gust.

A doua etapă a fost crearea unui cod de reducere pentru persoanele care trec pragul punctelor de lucru Hurom.  În doar cele câteva minute petrecute aici, fiecare adult își satisfăcea curiozitatea cu privire la storcătorul Hurom HZ Alpha, iar la sfârșitul vizitei, pentru a îl impulsiona, îi ofeream o reducere de 15% pentru achiziționarea acestuia. În cazul în care nu erau deciși, le prezentam și opțiunea de a-și achiziționa storcătorul din magazinul online în care puteau găsi produsul deja redus. Cine nu-și dorește reduceri storcătoare Hurom?

Bannerul nostru reprezintă a treia etapă și rulează la televizor în trei momente cruciale ale zilei: dimineața, înainte de începerea școlii și serviciului; după amiaza, atunci mamele caută aprig ceva să le dea copilașilor abia veniți de la școală să mănânce sau poate chiar o gustare sănătoasă- o înghețată doar din fructe și/sau legume și apă- și seara- înainte de cină, pentru a prezenta o alternativă mai “ușoară” a cinelor greu de digerat.

A patra etapă se bucură de un real succes- cele 5 minute de “Storci până la ultima picătură și ai sănătate la pahar!”,  ce fac parte de acum 3 săptămâni din fiecare emisiune matinală de la radio. O voce suavă te invită, pe nepregătite, să intri în lumea rapidă și plină de posibilități a micului dejun și a gustărilor sănătoase à la Hurom:

” Hei, tu! Da, tu! Nu ridica din sprânceană. Asculți radio și emisiunea ta preferată a fost întreruptă. Ești în drum spre servici și durerea de stomac nu îți da pace? Nivelul tău de energie este sub nivelul mării? Te simți veșnic obosit și răcești foarte des? Daca nu este primăvară, nu poți da vina pe astenie. Sau poate că nu știi cum să îți faci fiica să consume conopida, broccoli si salata verde. Abia aștepti să ajungă ea acasă de la școală, dar nu găsești niciodată o alternativă destul de sănătoasă la dulciuri? Am eu soluția. Știai că un consum regulat de fructe și legume este pilonul principal al unei diete sănătoase și echilibrate? Românii sunt pe ultimul loc la consumul de fructe și legume din Uniunea Europeană. Este timpul să rectificăm acest lucru, nu crezi? Sunt aici să te ajut. Mă numesc Hurom Hz Alpha și vreau să mă prezint. Prin mine incepe schimbarea, în viitorul apropiat vei fi mai sănătos, mai puternic și te vei întreba de ce nu am ajuns în viața ta mai repede! Vei alege schimbarea pentru tine și familia ta.

Sunt chipeș, am costumul argintiu, doar caută-mi poza pe net. Am 6.01 kilograme , inima mea este un motor cu inducție, monofazat . Rădăcinoase dure, fructele moi sau frunzele nu-mi opun rezistență și am o viteză ultra-lentă de rotație, inima îmi bate cu 43 rotații pe minut. Inima mea are o garanție de 10 ani.  Torc precum o pisică, sunt ultra-silențios și nu riști să trezești toți colegii de apartament când mă folosești. Dacă ești mamică de curând sau cu state vechi, chiar te poți baza pe mine, pasez mâncarea bebelușului ca nimeni altul și pot pregăti și gustări sănătoase cât ai zice Hurom. Acum am și cea de-a treia sită din ULTEM și îți va fi de folos pentru pregătirea de smoothie, înghețată și șerbet. Nu a uitat nimeni de dispozitivul de stors citrice, știu cât de importantă este pentru tine doza de vitamine.

Dacă nu te-am convins, cu mâna pe motor promit solemn că ai 100 de zile posibilitate de returnare a produsului în magazine. Atât de siguri sunt producătorii mei de capacitățile mele. Ce mai aștepți? Caută primul punct de informare Hurom. Eu te aștept. Sănatatea ta este prea importantă pentru a-i pune un preț!

După intro, în fiecare zi urmează o nouă rețetă, cu fructe și legume de sezon, pentru a putea valorifica versatilitatea aparatului și multitudinea de rețete ce pot fi făcute cu ajutorul lui.

 

.

 

Cea de-a cincea etapă, etapa cea mai importantă în care am investit cel mai mult timp și cea mai multă energie este pentru viitorul nostru, pentru copilași, pentru viitorii adulți. Pornind de la șocantul procent de 81% de adulți ce nu consuma suficiente fructe și legume, am încheiat cu Ministerul Educației un acord prin care s-a stabilit ca începând din luna octombrie a anului 2017, să se doteze fiecare școală, fiecare liceu și fiecare facultate cu cel puțin două storcătoare. Copilașii vor avea parte de minunatele beneficii ale storcătorului, în organismul lor absorbindu-se în cazul consumului de sucuri cu până la 6 ori mai multe vitamine, minerale și enzime.

Ne aflăm în continuă schimbare, într-o continuă cursă spre un viitor mai bun, însă nu trebuie să punem niciodată sănătatea proprie pe un loc secund. Are locul ei fruntaș și lipsa timpului și comoditatea nu ar trebui să o schimbe. Închin un smoothie pentru un viitor mai bun, mai sănătos, de dimineți pline de energie și de miros “gurmand” de suc proaspăt stors.

*Această postare a fost scrisă în cadrul competiției Superblog*

 

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *