Plimbare cu balonul aer cald cu final neasteptat

Cioc, cioc…

aud ca prin vis…

Cioc, cioc…

Ciocănitul se aude din ce în ce mai tare si mai ritmic. Mă trezesc și aștept să văd dacă se mai aude ciocănitul. Zgomotele se repetă. Mă dau jos din pat, dar nu înainte de a verifica ceasul. Este ora 4:20 dimineața. Sigur cineva a greșit ușa. Sunt singură, în delegație aici în Cappadocia, Turcia.

Deschid ușa. În fața mea stă al meu iubit cu un zâmbet larg. Din spatele lui scoate un buchet de flori. Nu-mi pot crede ochilor. Încerc să-mi dau seama dacă e aievea.

La mulți ani, iubito! Nu am putut sta departe de tine fix astăzi de ziua ta și am vrut să îți fac o surpriză. Am ajuns acum o oră, dar am vrut să te las să te odihnești pentru a putea fi pregătita pentru noua noastră aventură de astăzi.

Cuvintele lui au fost urmate de o îmbrățișare plină de dor și de un sărut pe măsură.

Mulțumeeesc! Nici nu am realizat ce zi este astăzi. Delegația mi-a dat programul peste cap și stresul și-a spus cuvântul. Ești minunat! Aseară când am închis telefonul, am avut un gol în stomac. Parcă știam că se va întâmpla ceva. Acum iată-te aici. Florile sunt minunate, tu ești minunat. Nici nu am cuvinte.

Sar în gâtul lui de fericire și bucuria resimțită face ca lacrimi calde să își facă drum către obraji.

– Hai! Îmbrăcarea. Am vorbit cu al tău șef și ți-a oferit o zi liberă. Îți vei prelungi delegația cu o zi. Sper să nu te superi că am intervenit, însă ziua ta și cei 25 de ani împliniti nu puteau trece nesărbătorite.

– Cum să mă îmbrac? Este ora 4:30, îți dai seama, nu? Mergem undeva? Unde mergem? Să mă îmbrac mai deosebit? Aș putea să pun la punct ceva în jumătate de oră din hainele de servici poate. Dacă știam îmi aduceam o rochie frumoasă.

– Ai exact 3 minute la dispoziție. Soferul ne așteaptă deja de 2 minute. Îmbracă-te rapid, cu ceva călduros. Afară sunt doar 7 grade Celsius și nu aș vrea să răcești.

Nu mai pierd vremea și mă îmbrac cu o pereche de blugi, perechea lui preferata de blugi, cu un tricou simplu alb, un hanorac gri si o pereche de teniși albi. Deasupra îmi iau geaca și coborâm în fugă scările. Mă simt în al nouălea cer. El mă ia de mână și înainte de a urca în mașină îmi spune:

– Nu vreau să ai emoții și nici să stric surpriza. Te rog să îți pui eșarfa aceasta la ochi.

După o scurtă negociere accept. După douăzeci de minute de mers cu mașina în care am adresat întrebarea: “Am ajuns?” de cel puțin 30 de ori, mașina se oprește. Cobor cu ajutor  din mașină și primul lucru pe care îl sesizez este adierea vântului. Urmează zumzetul a câțiva oameni. Am început să am emoții. Până acum, vocea lui m-a calmat, iar mâna lui caldă m-a temperat. Acum, el m-a cuprins și mă îndrumă:

– Mergi tot în față cam 10 metri, apoi vor fi niste trepte. Când ajungem la trepte, te voi anunța.

Ceva din vocea lui îmi spune că se va întâmpla ceva, dar încerc să-mi păstrez calmul. Ajungem în dreptul treptelor și el îmi dă eșarfa jos. În față mi se desfășoară un peisaj care-ți taie respirația. Priveliștea este curprinsă între stânci. Acest relief neregulat îți lasă impresia că eşti într-o poză photoshopată.

Micul dejun de masa din faţa mea arată delicios. Savurăm micul dejun împreună cu o cafea aburindă. Cafeaua are efectul scontat. Mă ajută să mă revigorez. Simțurile mele sunt ascuțite acum şi reuşesc să conştientizez mai bine ce mi se întâmplā. Şampania nu lipseşte de pe masă. Ciocnim în cinstea mea şi a noastră.

În jurul meu observ patru baloane cu aer cald, toate gata de a oferi senzații tari.

O voce îmi întrerupe profunda admirație:

Eşti pregatita? Ai incredere in mine? in timp ce ma ia de mana.

– Cu tine aş merge până la capatul pamantului si as sari de mana cu tine daca mi-ar cere acest lucru, graiesc eu cu o voce ferma.

Pasii lui ne indruma spre un balon imens aflat in vecinatatea noastra. Ne urcam in el doar noi doi drept “pasageri”. Am inima cat un purice, insa doar pentru o secunda. Ma priveste el in ochi si este exact motivatia de care aveam nevoie. Pornim acum in aceasta minunata călătorie spre acest superb vazduh.

 

Vulcanul Erciyes ne intampina cu maretia lui. Lumina isi face poteca printre formatiunile reliefului plin de pietre si formele si umbrele se intrepatrund intr-un spectacol plin de magie.

Absorbita fiind de spectacolul la care asist, imi revin in fire atunci cand il vad pe el asezandu-se in genunchi in fata mea. Lacrimile deja au inceput sa mi se impleteaza cu fiecare aer pe care il trag in piept.

Mi-am dorit sa fim in al noualea cer si la propriu si la figurat in acest moment atat de important pentru noi. Soarele, cerul si Dumnezeu imi stau astazi martori la a mea promisiune: te voi iubi toata viata mea! Te voi iubi si respecta, te voi adora si vreau sa fii a mea pe vecie. Imi faci onoarea sa fii sotia mea? 

Rosteste aceste minunate cuvinte in timp ce scoate din buzunarul sacoului un inel parca desprins din ale mele basme inchipuite.

Inima mi s-a suit in gat. Gatuita de emotie, ma asez langa el in genunchi si pot spune doar:

Da, da, da. Amandoua sau amandoi iti vom spune da. Noi doi vrem ca tu sa fii viitorul si prezentul, tata si sot de nadejde. Am vrut sa iti dau acasa vestea cea buna. Nu era o veste de dat la telefon. Vom fi parinti. Soarta a complotat pentru ca a noastra casnicie sa inceapa odata cu misiunea de a fi parinti. 

Inelul mi-a fost pus pe deget, lacrimile au curs siroaie si ne-am imbratisat cu tot patosul si dragostea pe care ne-o purtam. Cerul si acest rasarit ne-au invaluit in cel mai minunat sentiment: speranta unei vieti fericite si pline de daruire si de o perpetua dragoste.

Sursa: Moyan Brenn

 

You may also like

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *